Dimineata

Vanturile ridica din apele secate legiuni de vietati microscopice, gandacii se dezmortesc si incep sa umble prin atmosfera incarcata de somn a diminetii. Spuma unei cafele negre, mirosul de frunze proaspete si izul de pamant racit peste noapte, aduc diminetii de vara un plus de frumusete. Racoare, dar nu atat cat sa iti inghete nasul, iesi incet pe balcon, dupa ce te impiedici somnoros de perdea si te intrebi de ce ai pus-o acolo. Privesti spre parcarea linistita. Toate masinile sunt acolo, nimeni nu a iesit inca din vizuinele calde, unde somnul dulce inca dainuie nestingherit.

Te pui inapoi in pat si privesti in jumatate de cadru perna sifonata iar in celalta jumatate oglinda in care, prin nu stiu ce joc de lumini plimbaret, se frange o raza de soare.

Stii prea bine ca trebuie sa te ridici, sa te apuci de treaba. Stii ca vei face ce faci in fiecare zi: vei da drumul la radio, vei face ceva de mancare, atat cat sa nu mori din cauza asta, apoi te vei urca in masina. Dar e asa de cald…iar soarele atat de frumos. Aerul rece al diminetii, umple camera si in sfarsit incepi sa il simti. Iti e lene sa te ridici si sa inchizi usa. Pui repede patura in cap. Stai asa pentru o vreme. E intuneric,  liniste, cald si deodata suna telefonul. Iesi ciufulit de sub patura si apesi pe butonul verde. De la celalalt capat al firului se aude o voce placuta, putin ragusita…

- Neatza’!